joi, 22 septembrie 2022

Graz, minunea renascentistă din sud-estul Austriei

Popasul nostru la Graz a început din zonă pieţei principale Hauptplatz din Graz situat chiar în inima oraşului vechi aflat în Patrimoniul Universal UNESCO.Alegerea a fost bună, pentru că am descoperit un oraş de mărimea Timişoara, dar care are grandoarea Vienei şi este mai impresionant decât Salzburgul lui Mozart. Graz este orașul cel mai sudic din Austria care pastreaza măreția Imperiului Habsburgic, atat de detestat la vremea lui, dar care a avut o influență covârșitoare asupra lumii slave din sudul Austriei sau chiar a zonei italiene, reprezentată de Trieste . 

Primăria din Graz, cu faţa să neoclasică, domină piaţa din centrul oraşului în care sute de turişti încerca să cuprindă într-o fotografie, aspecte ale spiritului austriac din oraşul Graz.În plimbarea noastră dezordonată descoperim Grazer Landhaus, o clădire renascentistă într-un stil care aminteşte de Italia, iar când intrăm în curtea interioară surpriza este maximă.Curtea interioară cu arcade reprezintă o capodoperă a Renașterii italiene construită în 1557 după planurile arhitectului Domenico dell’Allio, un loc perfect pentru activități recreative. 

Plimbarea noastră a continuat cu vizitarea domului din Graz, o clădire ce a fost construită în stilul goticului târziu ce ne trezeşte la realitate aducându-ne aminte că Graz a fost cândva un oraş imperial.Impactul dintre cultură renascentistă italiană şi sobrietatea imperială se întrepătrund, de aici se naște caracterul unic şi profund al acestor meleaguri austriece.Majoritatea turiștilor sosiți la Graz vizitează Glockenspielul, un turn cu ceas care de trei ori pe zi cântă trei melodii oferind un spectacol interesant, încântător şi romantic.Este unul din principalele puncte de atracție ale oraşului. 

Anul 2003 oraşul Graz a devenit capitală culturală europeană şi s-a impus pe hartă europeană a turismului prin seria de evenimente desfăşurate în zonă.Orașul este situat pe râul Mur, în sud-estul Austriei, a fost construit în jurul Schlossberg-ului, începând dezvoltarea sa, probabil din secolul XII, iar acum este unul dintre cele mai frumoase oraşe din Austria. 

Cu siguranţă că într-o după-amiază nu poţi bifa toate obiectivele turistice din zonă, dar poţi să-ţi faci o idee despre o locaţie plăcută, cu o istorie în dezvoltarea societăţii austriece şi un punct de tranziţie de la cultură italiană renascentistă la caracterul imperial al culturii austriece.Finalul plimbării prin centrul istoric din Graz s-a încheiat cu o cină pe cinste, în stil austriac stropită din belşug cu bere, ăsta după ce am stat minute bune să pândim o masă liberă.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog