miercuri, 29 iulie 2020

După amiază fierbinte la Aix-en-Provence

Cănd am plecat în sudul Franței itinerariul turistic nu includea Aix-en-Provence, dar abundența de obiective turistice din sudul Franței ne-a determinat să schimbăm traseul după impulsuri de moment sau influențe locale.Simțămintele noastre nu ne-au înșelat deloc, alegerea a fost inspirată.După ce am străbătut câteva sate provensale perfect conservate și pregătite pentru primirea vizitatorilor. am ajuns în oraș chiar sub soarele arzător al amiezii, dar ne-am bucurat de atmosfera umbroasă a arborilor care decorează zona centrală a orașului, iar parcarea subterană a fost aproape de centrul orașului cea ce ne-a oferit un confort pentru vizitarea orașului.

 Aix-en-Provence este un oraș al fântânilor, multe cafenele și restaurante din zona centrală a orașului te invită să te așezi la umbra teraselor pentru a savura din tradiționala bucătarie franceză.Plimbarea pe zona pietonală din Aix-en-Provence te face să descoperi farmecul și stilul vestimentar al franțuzoaicelor, dar te face să simți și mireasma parfumurilor rafinate.Chiar dacă bucătăria franceză este mai rafinată, multe din restaurantele zonale servesc pizza și paste, iar înghețata locală păstrează savoarea gelateriilor italiene.

Pe locul vechilor metereze au fost ridicate multe case elegante în secolele trecute, toate străjuind maiestuosul Cours Mirabeau, celebrul bulevard central din Aix-en-Provence unde este și zona principală de promenadă a orașului.Orașul provensal se măndrește mult cu pictorul  Paul Cézanne sau cu scriitorul Emile Zola care s-au născut pe aceste meleaguri fiind colegi de școală și prieteni foarte buni.Pentru turistul iubitor de istorie se impune vizitarea Cartierului Mazarin, Catedrala St.Sauveur, Biserica Saint-Jean-de-Malte, Biserica Notre-Dame de la Seds, Palatul Alberts sau  Musée des Tapisseries și Musée Granet.

Este important de știut că istoria Aix-ului a început ăn anul 122 , fiind o importantă colonie romană, iar mai târziu a devenit un important centru comercial și meșteșugăresc,.Universitatea a fost fondată în anul 1409, Aix-en-Provence  fiind și un important centru universitar, zeci de mii de studenți se instruiesc pe băncile facultății.O istorie de aproape 2000 de ani stă în spatele acestei citadele, dar și un spirit francez foarte bine implementat în inima localnicilor atât de mândri de zona în care locuiesc.Au și pentru ce, au construit și conservat un loc de o frumusețe aparte.







duminică, 7 iunie 2020

Antibes la umbra Belle Epoque

Vizita în Antibes a fost un prilej de relaxare pentru timpul petrecut pe cocheta plajă a stațiunii aflată pe Coasta de Azur foarte aproape de Cannes, dar și momente de admirație pentru orășelul care a impresionat pictorii sau scriitorii francezi din Belle Epoque.

Un oraș perfect conservat în care trecutul de forță dominantă a francezilor este prezent prin arhitectura de Belle Epoque, străzi frumoase și întreținute, gusturi rafinate și nu în uttimul rând acea mândrie franceză uneori exagerată.

Evident că nu am suportat soarele arzător pe plaja din Antibes, iar pașii noștrii sau îndreptat câtre răcoarea din oraș la umbra străduțelor înguste care ne ghidau către o piață plină de terase unde vinul alb servit rece sau berea ne-au potolit setea acumulată de expunerea la soare.

Antibes este unul din nenumăratele orășele de pe Riviera franceză care au servit un exemplu pentru turismul contemporan.Aici totul a început într-o perioadă când puțini europeni își permiteau să petreacă concediile.Este drept nici acum nu este foarte ieftin, dar cu puțin efort, multă muncă de documentare, se poate împlini un un vis.

A bea un pahar de vin pe Riviera franceză este un privilegiu, dar plăcerea de a servi o cafea la terasele din Antibes de la metereze este un moment de vacanță ce nu trebuie ratat...Rătăcind pe străzile din Antibes este foarte important să te oprești și să vizitezi micile magazine care abundă de produse locale, evident vinurile și parfumurile sunt cele mai tentante.

Antibes este paradoxal un oraș fondat de greci, dar perfecționat de francezi care au reușit o îmbinare perfectă a zonei marine turistice cu arta de a întreține durabil un oraș de pe Coasta de Azur.Un fapt interesat de semnalat este că piața de fructe și legume este organizată chiar ăn fața Primăriei, dar după amiază cînd ne-am întors de la terasăspațiul din fața Primăriei era perfect curățat fără nici o urmă că aici ar fi existat o piață agricolă.

In Antibes sunt urmele trecerii lui Picasso, operele sale fiind expuse la Muzeul  Grimaldi, dar și ale lui Monet care au stat o perioadă în zonă sau aprecierile lui Guy de Maupassant care a fost printre primele celebrități care au apreciat acest areal turistic.

Singurul impediment pentru o zi de concediu perfectă l-a reprezentat aparatul de taxare din parcare, model învechit și numai în limba franceză.Se pare că atunci când vizitezi țara lui Balzac trebuie să ai cunoștințe temeinice de limba franceză.Noi n-am știut, dar tutuși în unele situații mai dificile limba engleză ne-a fost de folos și ne-a scos din încurcătură, dar am simțit naționalismul francez foarte prezent în toate inreracțiunile noastre.










vineri, 24 aprilie 2020

Angios Nikolaos, un colț de rai grececesc

Concediul petrecut în insula Creta a creat numeroase oportunități de explorare a insulei.Cea mai apropiată locație de locul nostru de cazare a fost orașul port Angios Nikolaos aflat la aproximativ 60 de kilometri de Hersonissos, locul nostru de cazare pe perioada sejurului petrecut în insula Creta.

Stațiunea turistică Angios Nikolaos este situat în partea estică a insulei Creta situat în jurul lacului Angios Nikolaos în golful Mirabello într-un decor natural superb rezultat al unor mișcări tectonice din trecut..

In apropirea orașului turistic găsim o serie de așezări antice, prnitre care amintim Kalo Ohorio,  Neapoli , Olous(un oraș antic scufundat) sunt dovezi importante ale înfloririi și decăderii civilizației minoice care a marcat profund dezvoltarea insulei .

Drumul parcurs de la Hersonissos la Angios Nikolaos l-am realizat cu miniautobuze de linie, dotate cu aer condiționat, curate, întreținute foarte bine.Sosirea la Angios Nikolaos a coicis cu ridicarea temperaturii din stațiune la cote insuportabile...erau 45 de grade Celsius la umbră.Oprirea la una din terasele lacului din golful Mirabello a fost o adevărată desfătare.La umbra clădirilor și umbrelelor de soare ce înconjoară  lacul am asistat la un concurs de sărituri în apă care era în plină desfășurare.Trambulinele erau amenajate pe formațiunile stăncoase de pe partea continentală a lacului unde există o perspectivă panoramică a locului.

Căldura ne-a făcut să zăbovim mai mult la umbră decât pe faleza mării, dar mai tărziu odată cu relaxarea atmosferei și adierea plăcută a brizei ne-am deplasat printre numeroasele taverne, magazine privind cu admirație la numeroasele clădiri cretane împodobite cu multe flori la ferestre.O atmosferă superbă de vacanță și relaxare.

Pentru cei cazați în Angios Nikolaos este o oportunitate excelentă pentru explorarea zonei cu ajutorul bicicletelor pentru că există foarte multe trasee marcate care duc către peisajele naturale superbe din apropirea localității.Golfuri micuței, plaje lungi cu nisip, golfuri ascunse cu ape cristaline sunt doar câteva dintre atracțiile din apropire.Oportunitățile de sporturi nautice, plajele amenajate și tavernele locale atrag un număr impresionant de turiști, dar ca și noi, sunt foarte mulți turiști cazați în altă parte a insulei care  aleg petrecerea unei zile de sejur într-un decor natural recarcabil și unic.


Creta

Creta

Creta

Creta

Creta

Creta


Faceți căutări pe acest blog