duminică, 8 mai 2016

Delft, emblema albastra a Olandei


Plecând din Utrecht, după un parcurs de peste o oră,  am ajuns la destinație în orașul Delft, situat la jumătatea distanței dintre Haga și Rotterdam pe canalul Schie. Parcurgând autostradă am fost foarte impresionat că rulăm cu 130 de kilometri la oră, iar  pe calea ferată, uneori paralelă cu șoseaua, trenul olandez se deplasa cu viteză superioară.

Delft a devenit oraș în 1246 (ce istorie și ce tradiții stau în spate), iar numele său este legat de Wilhelm de Orania care și-a stabilit reședința în minunatul oraș olandez și este considerat părintele națiunii olandeze. Asasinarea lui Wilhelm de Orania la Delft, în 1584, a simbolizat începutul epocii în care armele de foc au devenit instrumente decisive ale violenței politice țintite, acest asasinat fiind considerat primul asasinat cu armă de foc.

Numele orașului mai este legat și de Compania olandeză a Indiilor de Est care a avut sediul în oraș și este celebră prin faptul că a deținut monopolul comerțului din zona asiatică. Fondarea Companiei Indiilor de Est a marcat începutul expansiunii comerciale globale organizate, transformând comerțul într-un instrument de putere economică și politică la scară mondială.

În perioada de glorie a Companiei începută în 1602, dar sediul central stabilit în Delft în 1654 a început și dezvoltarea producției celebrei ceramici  albastre din Delft inspirată de porțelanurile importate din comerțul cu statele asiatice în special cu China. Și în acest domeniu olandezii au fost printre primii europeni care au dezvoltat relații comerciale cu asiaticii pe care le-au perfecționat și chiar au creat o emblemă în vestul Europei prin impunerea pe piață a ceramicii de Delf, o adevărată emblemă albastră a Olandei.

Orașul Delft este un oraș tipic medieval perfect conservat, în stilul orașelor batave, așezat pe malurile canalelor ordonate și excelent întreținute, iar trotuarele sunt alcătuite dintr-o cărămidă roșie perfect aliniată, fără ca vreo cărămidă să deranjeze parcursul în viteză a mulțimii de biciclete care traversează orașul, pe piste trasate de o parte și de alta a canalelor.Am observat că în Olanda trebuie să fii mai atent la pistele de bicicliști decât la autoturisme, iar pe biciclete circulă persoane tinere sau mai în vârstă, indiferent de condițiile meteorologice. Oare cultul pentru circulația pe biciclete este tot un import din civilizația asiatică sau este pur și simplu dorința olandezilor de a face mișcare? Oricum ar fi, cred că pariul cu sănătatea l-au câștigat, deoarece am văzut foarte puține farmacii, în schimb abundă mici ateliere private de ceramică, croitorie sau magazine proprii de prezentare a celebrului cascaval olandez.

Cascavalul olandez prezentat în magazinele de producător în diverse sortimente, cu o multitudine de arome, cascaval proaspăt sau învechit în condiții speciale, fac deliciul cumpărătorilor. Proprietarii pun la dispoziție gustări din toate sortimentele de branzeturi care se servesc alături de diverse tipuri de muștaruri sau dulceturi aromate pentru a fi consumate cu diversele tipuri de cașcaval. Este aproape imposibil să reziști tentației de a cumpăra câteva sortimente, proprietarii au fost foarte surprinși de prezența câtorva turiști români rătăciți prin zonă și ne-au făcut o prezentare amănunțită a cascavalul Gouda.

 Clădirile cele mai  înalte sunt reprezentate de Biserica Nouă (Nieuwe Kerk) sau Biserica Veche (Oude Kerk) care prin dimensiunea spațială și înălțime domină autoritar micile clădiri cu un singur etaj dispuse perfect pe malurile canalelor. Este poate o blasfemie să încerci să pui în umbră monumentalele clădiri, poate de aceea arhitectura orașului a moștenit amprenta tipic medievală, chiar dacă construcțiile sunt destul de incomode, iar mobila pentru interior poate fi introdusă în casă doar pe ferestrele extrem de largi și cu ajutorul scripetelor de deasupra geamurilor.

De vizitat se mai poate vizita Curtea princiară, poarta de Est, clădirea monumentală a Primăriei, Centrul Vermeer, Muzeele din Delft sau dacă doriți nenumăratele magazine din zona centrală sau micile restaurante care servesc aproape oriunde platouri cu brânză, supă de muștar sau cartofi prăjiți cu maioneză.

În final trebuie să mai scriu câteva cuvinte despre celebrul pictor olandez Jan Vermeer van Delft(1632-1675) care s-a născut și a trăit Delft și a cărui lucrări au avut ca temă de inspirație casele și interioarele din orașul natal, dar cea mai celebră piesă a sa o reprezintă ,‚Fata cu cercel de perlă’’, care este expusă la Haga la galeria Mauritius și care supranumită ,,Mona Lisa olandeză.’’ Chipul fetei cu cercel de perlă este omniprezent în toate magazinele de suveniruri din Delft.



Olanda


Olanda

Olanda

Olanda

Olanda

Olanda


Faceți căutări pe acest blog