marți, 13 iunie 2017

Noile și vechile crame ale Drăgașanilor


Perioada prelungită de vacață a fost prilejul ideal pentru o scurtă incursiune în inima Oltenie pentru un periplu turistic prin cramele Drăgașanilor, dar și pentru moment de relaxare într-un loc ferit de aglomerație în comuna Oveselu la Forest Spa.
După un un drum în care am străbatut satele Olteniei, parcă rămase incremenite ăn timp, fără vlagă, supuse parcă unui trecut îndepartat, am ajuns pe meleagurile deluroase ale Dragășanilor.
Descoperirea cramelor nu a necesitat timp sau prea multa cerecetare, orice localnic întrebi te îndruma corect către Dealul viilor, unde sunt amplasate noile, dar vechile crame care duc traditia zaibărului oltenesc…Am spus zaibăr, pardon...         
 Pe Dealul viilor descoperit tradiția vinului boieresc veche de peste 300 de ani , cultivate cu grijă și profesionalism pe domeniile Stirbey  renăscute poate din pasiune sau poate pentru a reînnoda o tradiție moștenita ce merită continuată și promovată.Primirea a fost caldă și binevoitoare chiar dacă nu ne-am putut bucura de o sedință de degustare, care trebuie programata din timp, cel mai probabil în grupuri organizate.
După vizitarea cramei Stirbey am trecut mai departe către domeniul Drăgaș construit parcă special pentru degustatorii de vinuri. Are în componența sa un salon pentru degustări vinuri, locuri de cazare pentru câteva familii, o podgorie amplasată într-o priveliste de vis cu vedere catre râul Olt, parcă îmblânzit după ce a tăiat Carpații.Atmosfera caldă și primitoare a fost dublată de ospitalitatea și bunăvoința personalului cu care am interacționat.
         Surpriza cea mare a venit la proprietatea familiei Bauer care foarte amabilă, care  ne-au oferit toate informatiile necesare pentru obținera unui vin de o calitate premium care să satisfaca gusturile rafinate ale oenologilor sau a persoanelor care știu să aprecieze calitatea în dauna cantitaților.Tot prin amabilitatea soților Bauer am putut vizita crama Stirbey și am fost educați în privința procesului de învechire a vinului, a modului de transport și depozitare.
Periplul nostru în podgoriile Drăgașanilor a continuat mai departe cu Casa Isărescu, unde am putut admira casa guvernatorului de o eleganță boierească, o construcție rafinată cum puține am întâlnit in Țara Româneasca,. Casa poate fi luata elaton pentru arhitecții români pentru creerea unui stil romanesc ăn construcții.Din păcate am rămas doar cu  privitul fără a avea posibilitatea să vizitam crama, totul era închis și am avut decența să mergem mai departe fără a deranja proprietatea guvernatorului.
La finalul coborâri de pe Dealul Viilor am dat de domeniul Iordache, totul era ănchis, nu am dat de nimeni, am facut o fotografie si am mers mai departe către domeniul Avincis dețitnut de fostul ministru liberal Valeriu Stoica.
Pe domeniul Avincis am avut parte de o primire rece și protocolară și am fost invitați să  facem o rezervare pe site-ul cramei Avincis.Am admirat doar de la distanță conacul boieresc vila Dobrușa,  foarte elegant restaurat fără să beneficiem de alte informații despre vinurile produse și procesul de îmbuteliere desfășurat aici.Probabil se preferă doar grupurile pentru sesiunile de degustari de vinuri, nu călători rătaciți să descopere frumusetile patriei.
Construcțiile din jurul cramelor, casele, vilele noi, fostele conace boierești contrastează puternic cu zona orașului Drăgasani un amalgam de case amestecate cu blocuri ceaușiste, cu  o arhitectura dezolantă…Lipsa investițiilor este alarmantă pentru o zona cu un potential agricol și viticol deosebit. Oare mai trebuie sa asteptam 27 de ani?


Dragasani crame
Vinurile Dragasanilor
Vinurile Dragasanilor
Vinurile Dragasanilor
Vinurile Dragasanilor
Vinurile Dragasanilor
Domeniul Stirbey
Domeniul Iordache
Domeniul Valeriu Stoica

Faceți căutări pe acest blog