marți, 4 octombrie 2011

Un port croat cu influențe venețiene


Rovinj (italiană: Rovigno) este un oraş în Croaţia situat în partea  nordică a Adriaticii, în zona de  vest a peninsulei Istria şi este o staţiune turistică populară şi un important  port turistic., fiind unul din principalele puncte de plecare către Veneția.De fapt orașul Rovinj a facut parte din Republica venețiană între anii 1283-1797, iar apoi până în 1918 din imperiul austro-ungar.
         Așezarea pâstrează influențele venețiene, cu construcții apropiate zid lângâ zid și străduțe înguste cu pavele din piatră lustruite de trecerea timpului, iar influența austriacă este dată de ordinea și curățenia micului port croat.
Locuitorii zonei sunt mari amatori de pescuit, sute de ambarcațiuni cu vele sunt ancorate în portul orașului.Din port, după un popas la localurile ce păzesc malul croat, se poate urca la Biserica baroca(Catedrala Sf Eufemia), de unde se poate admira Marea Adriatică în toată splendoarea.Ai senzația că plutești deasupra mării albastre și liniștite în mijlocului unei insule cu construcții medievale..Oamenii zonei sunt primitori, au ceva din efervescența italienilor și rigoarea austriecilor, dar ei sunt foarte mândrii că sunt croați.
Orașul Rovinj este inclus în mai toate ghidurile de turism dedicat micilor orașe europene alături de Porec,Trogir sau Hvar.Croația deține pe malul Adriaticii o salbă de stațiuni de influență venețiană presărate de rigoarea austriacă, ordinea și eleganța imperialilor austrieci au făcut casă buna cu latinismul venețian.Este important de precizat ca aceste meleaguri sunt locuite poate de cei mai riguroși si corecți dintre slavii europeni:croații!

Croatia
Croatia
Croatia
Croatia
Croatia
Croatia
Croatia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog