marți, 18 iunie 2013

Frankfurt, puterea economico-financiară a Germaniei

Orașul de pe Main impresionează, ca de altfel toate orașele germane, Frankfurtul fiind alături de Munchen sau Koln (orașe vizitate de mine) unul din pilonii pe care se bazează expansiva economie germană, aici fiind sediul Băncii Centrale Europene, cel al Băncii Federale (de stat) Germane (Deutsche Bundesbank), precum și sediile unui număr mare de bănci comerciale private. Frankfurt este considerat centrul financiar al economiei germane care sustine cea mai dinamica si ordotata economie din Uniunea Europeana. 

Economia Germaniei pulsează financiar din Frankfurt, dar este și un important nod aviatic. Aeroportul din Frankfurt este cel mai aglomerat aeroport din Europa după cel din Londra sau Paris. Chiar dacă Frankfurt este considerat un centru economico-financiar al Europei, statutul său de oraș turistic face pași repezi spre afirmare pe harta turismului european, iar primul contact vizual a fost impresionant. Este inutil să mai spun că am găsit un oraș ordonat, curat și foarte primitor.

Încă din timpul Sfântul Imperiu Roman, Frankfurt a fost unul dintre cele mai importante orașe europene, regi și împărați de origine germanică au pus coroana pe cap pe aceste meleaguri. În perioada napoleoniană orașul a suferit distrugeri importante rezultate din confruntarea franco-germană.

Primul popas în Frankfurt s-a petrecut în zona centrala a orașului prin vizitarea catedralei Sf. Bartolomeu (Domul Sankt Bartholomäus) reconstruită de mai multe ori în decursul istoriei sale. Catedrala a suferit distrugeri importante în cel de-al doilea război mondial, dar forma sa finală de astăzi, datează din 1950 când s-au finalizat operațiile de restaurare. Doar clădirile de tip ‚‚zgârie-nori’’, prezente în Europa la Londra sau Paris, din centrul financiar orașului mai rivalizează pe verticală cu catedrala de pe malurile Main-ului.

Deplasarea la pas prin centrele comerciale din centrul orașului mi-a dezvăluit un oraș modern, cu un aer cosmopolit, iar savurarea unei cafele sau răcorirea cu o înghețată la una din terasele centrale este o experiență care merită încercată chiar dacă timpul petrecut la Frankfurt a fost limitat. Fiți fără grijă aici nu se dă ciubuc, veți primi restul cu amabilitate! 

Cei cu dare de mână pot încerca unul din magazinele de bijuterii unde vor fi tratați cu respect și eleganță, dar prețul este pe măsură! Noi am încercat unul, din greșeală, fiind tratați cu deosebit respec, chiar daca starea financiara nu ne permitea achizitionarea bijuteriilor expuse de peste 5000 de euro bucata. 

Nu trebuie ratat centrul istoric (Romerberg) unde se pot admira clădirile istorice, iar în apropiere se află cafenele, restaurante sau magazine pentru toate preferințele. Alte obiective turistice recomandate : Eschenheimer Turm, unul dintre puținele turnuri rămase din fortificațiile medievale care încercuiau orașul Frankfurt sau Muzeul de Istorie (Historisches Museum) unde vom vedea obiecte și opere de artă din Evul Mediu până în zilele noastre, recomandat celor pasionați de artă și  istorie. 

Goethe Haus, casa unde în 1749 s-a născut Johann Wolfgang von Goethe, cel mai important poet și scriitor german, fiind reconstruită pentru că a suferit ororile războiului mondial. Pentru iubitorii de artă aș recomanda Galeria Städel unde sunt cazate lucrări de Renoir, Monet, Durer, Grunewald, Memling, Elsheimer sau Jan van Eyck. Muzee recomandate pentru o ședere mai lungă la Frankfurt sunt: muzeul de arhitectură, muzeul evreiesc, muzeul filmului german sau muzeul de istorie naturală. 

Pentru atingerea principalelor obiective turistice într-un timp scurt fără fi nevoiți să descoperiți funcționarea ireproșabilă a transportului în comun, recomand autobuzul turistic din Frankfurt, rivala autobuzelor turistice cu care am descoperit Barcelona. Puterea economico-financiară a Frankfurtului se împletește perfect cu ascensiunea sa turistică, construind încet, dar sigur, o nouă dimensiune în dezvoltarea și expansiunea Germaniei pe plan mondial. Afirmarea după cel de-al doilea război mondial pe plan economic industrial și chiar turistic dezvăluie tenacitatea teutona care renaște mereu asemeni păsării Phoenix.


 
Germany

Germany

Germany

Germany

Germany

Germany

Germany
Germany
Germany

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog