marți, 11 aprilie 2023

O zi de vara noroasa la Monte Carlo


    Petrecerea concediului în sudul Franței ne-a oferit prilejul de a efectua o vizită de o zi în paradisul bogaților de la Monte Carlo pentru a respiră aerul rarefiat al zonei care este populata, poate, de cei mai înstăriți oameni ai planetei sau mai corect spus cei mai mulți oameni bogați pe kilometru pătrat.

    Chiar daca cerul a fost mai mereu acoperit de nori ploaia ne-a ocolit, iar cateodata cate o raza de soare ne-a mangaiat bland si ne-a oferit prilejul unei vizite scurte și placute într-unul dintre cele mai vizitate locuri din lume în special de cei care doresc să risipească banii în celebru cazinou din Monte Carlo.Daca Vaticanul este cea mai mica tara din lume unde credința creștină este dominanta, principatul Monaco este a doua cea mai mica tara din lume unde credința în bani este dominanta.

    Sosirea la Monte Carlo a fost fără emoții, dar găsirea unui loc de stationare în parcarea supraetajata lipită de coasta dealului ne-a dat puține bătăi de cap, mai ales la sistemul de plata, dar în final am reușit sa iesim chiar foarte aproape de Cazinoul din Monte Carlo într-o zona de promenada superba si foarte bine intretinuta.

    Primul loc vizitat a fost chiar celebrul ac de par de pe circuitul Formulei Unu, locul unde bolizii din Formula Unu sunt nevoiți sa franeze brusc și se poate admira la viteze mai pământene autoturismele care aleargă pe un circuit impropriu pentru vitezele cu care se deplasează.Este o traditie a Forumulei Unu care cu siguranta nu va fi înlăturată în curand.

    În drumul nostru către Cazinoul din Monte Carlo am mai făcut un popas la un supraaglomeratul McDonald's, toteauna bine plasat în zonele turistice, iar apoi am explorat zona din jurul Cazinoului cu nelipsitele ședințe foto.Autoturismele parcate în zona de intrare a Cazinoului pot sta cu siguranta în orice muzeu dedicat vehiculelor de peste un milion de euro.Aglomerația de la intrare este pricinuita de turistii care stau sa admire celebrele marci exclusiviste de autoturisme.

    Aici am aflat ca în Monte Carlo exista un Muzeu Oceanografic a lui Jacques Cousteau, celebrul navigator și oceanograf fiind una dintre cele mai cunoscute personalităţi din domeniile științelor naturii și ecologie din lume.Acest om ne-a încântat copilăria cu imaginile filmate de pe celebra Calypso.Din păcate timpul destul de redus de care am beneficiat nu a permis vizitarea muzeului.

    Pentru ca am vizitat o porțiune din micul principat Monaco trebuie sa amintim de cea mai celebra persoana care a trăit pe aceste meleaguri a fost Grace Patricia Kelly, o actriță americană de film care, în aprilie 1956, s-a căsătorit cu Rainier al III-lea de Monaco și a devenit prințesă consort de Monaco, denumită în mod obișnuit Prințesa Grace.A avut un impact pozitiv asupra familiei Rainier fiind iubita atat de publicul cinefil cât și de localnicii monegasci.

    Trebuie sa mai consemnăm că la Monte Carlo găsim o varietate de magazine de lux și restaurante, viața de noapte este vibrantă și incitantă, este un loc fascinant pentru a explora o varietate de atracții turistice, dar atmosfera sofisticata si luxoasa are un pret pe care nu toata lumea beneficiază.

    Aspectul îngrijit, arhitectura modernă care se îmbina perfect cu construcțiile din jurul Cazinoului creaza un ambient plăcut atât pentru locuitorii Principatului, cât și pentru turistii care se delectează fie și numai pentr-o zi în atmosfera orașului.Interesant de menționat ca pe teritoriul statului monegasc nu se impun impozite pe venit, iar impozitele pe profit sunt destul de reduse, poate de aici aglomerația de milionari care se stabilesc în zonă.

    Chiar dacă norii au împiedicat soarele sa patrunda în paradisul milionarilor, temperatura a fost foarte plăcută și am fost feriți de fierbinteala soarelui de vară de pe malurile Mării Mediterane.Nori deasupra, însă bucurie în inimile noastre pentru o zi minunata petrecuta într-un loc de vis înconjurat de civilizație, vegetație, lux, bunăstare și poate de un strop de bunătate.

 


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog