duminică, 6 martie 2016

Cetatea Făgărașului, o filă din istoria Transilvaniei


          Șoseaua ce leagă Sibiu de Brașov, traversează central orașul Făgăraș, iar la mică distanță de centrul orașului se află unul dintre cele mai bine conservate monumente istorice din perioada feudală de pe teritoriul Romănie, rivalizînd chiar cu complexele feudale occidentale.Foarte puțin promovată în perioada comunistă, pentru că aici a existat una din cele mai cumplite închisori ale sistemului comunist din 1948 până in 1965. Aici au fost exterminați toți reprezentanții mișcării de rezistență și elitele  din Țara Făgărașului.
          Renovarea cetății după anul 1965 și înființarea Muzeului Țării Făgărașului a reintrodus cetatea pe harta obiectivelor turistice, dar consacrarea a înceout după investițiile de renovare a cetății și promovare turistică din perioada de după 1989.
          Izvoarele istorice ne argumentează că Cetatea Făgărașului a fost un important punct strategic pentru apărarea flancului sud-estic al Transilvaniei, iar primele documente care atestă existența sunt din 1445.Primul domnitor care a locuit aici a fost Lazlo Kan, care a început construcția unei noi cetăți.Voievodul Transilvaniei Ștefan Mailat a desfășurat importante lucrări pentru îmtărirea fortificației.
          În anul 1599 Mihai Vitezul a preluat cetatea și a dat o nouă strălucire prin balurile organizate aici pentru nobilimea din zonă.Apoi mai târziu Gabriel Beethlen, Gheorghe Rackozi, își pun amprenta personală, construiesc cele patru bastioane și lărgesc șanțul de apărare.
          Din păcate după anul 1726 cetatea intră în proprietate austriacă și este transformată în garnizoană militară, între 1918-1923 devine lagăr pentru rușii albi, iar apoi până ăn 1948 devine garnizoană a armatei romăne.
          Cettatea Făgărașului reprezintă un sit istoric la nivelul celor văzute în vestul Europei, foarte bine conservat și foarte bine renovat, care merită să întreagească imaginea turistică a Romăniei atît de puțin pusă în valoare.Mândria locuitorilor făgăreșeni îmi dă speranța într-un viitor turistic mult mai activ și profitabil pentru imaginea poporului romăn.
          Chiar dacă istoria locului este un amalgam de istorie romîno-maghiaro-austriacă faptul că locuitorii din zonă sunt atât de mândri și legați de locurile în care trăiesc este o dovadă că vor dăinui aici și în viitor chiar dacă industria de odinioară este inexistentă acum.
          Promovarea Cetatății Făgărașului este un proces permanent, aici având loc nennumărate evenimente culturale de interes național, iar ideea de creeare în zonă a unui restaurant cu mâncare din perioada medievală este un nou argument pentru atragerea turiștilor.
Transilvania

Transilvania

Transilvania

Transilvania
Transilvania
Transilvania
Transilvania
Transilvania

 

Faceți căutări pe acest blog