Lisabona, de la glorie la modestie

Lisabona, cea mai vestică capitală europeană, vârful de lance al descoperirilor geografice către India, China Japonia și coastele Africii are înrădăcinată în istoria sa, locul de unde a început perioada marilor călătorii către Orient.Portughezii, navigatori desăvârșiți au pus amprenta pe istoria lumii prin descoperirile geografice realizate de Vasco da Gama aprobate și susținute de regele Manuel I cu concursul lui Bartolomeu Diaz

La măreția descoperirilor geografice a contribuit portul Lisabona care afost principalul punc de plecare al navigatorilor care au dus la descoperirea de noi teritorii în America se Sud, Africa, India...Lisabona a devenit între secolul al XV-lea şi secolul al XVIII-lea cel mai activ port al coastei atlantice europene și a devenit unul dintre cele mai prospere centre comerciale ale Europei.

         Din păcate avantul economic și prosperitaea  portughezilor au fost stopate de marele cutremur de pământ din ziua de 1 noiembrie 1755 cand  construcțiile din tot orașul au început dintr-o dată sa se prăbușească ucigand mii de oameni. Mulți supraviețuitori au fugit spre port, dar acolo au văzut îngroziți cum se ridicau valuri uriașe  de tip tsunami pe fluviul Tajo dinspre Oceanul Atlantic, iar apele înghițeau trupurile celor care au scăpat de mișcările tectonice.Ce nu a putut apa sau mișcarea telurică să distrugă a devastat focul izbucnit din sobele locuitorilor orașului.

         Acest cataclism înfiorător a stopat dezvoltarea orașului, iar navigatorii olandezi au preluat foloasele comerțului din zona orientală și au folosit toate descoperirile navigatorilor portughezi pentru dezvoltarea propriei națiuni.

         Lisabona a rămas în urmă și-a pierdut puterea comercială, apoi a pierdut coloniile și deși nu a fost implicată în al doilea război mondial, dictatura de extremă dreaptă a lui Salazar nu a reușit să redea măreția pierdută de odinioară.

A rămas doar cu realizarea celebrului pod care îi purta numele, acum 25 aprilie, ce leagă orașul de cartierul Amanda fiind o copie a podului Golden Gate din San Francisco.

         Abia după intrarea în Uniunea Europeană orașul a cunoscut o nouă dinamică de dezvoltare prin reamenajarea portului, construcția noului pod Vasco Da Gama care traversează estuarul  Tajo pe lângă crescătoriile de pești și pe lăngă plantațiile stejari de plută pe o lungime de 17,5 kilometrii dublând legătura dintre cele 2 maluri alae râului Tajo.Cea mai amplă transformare a zonei de la malul râului Tajo a avut loc înaite de Expoziția Mondială  Expo 98 când Parque das Nacoes (Parcul Natiunilor)  a devenit ce mai modernă și elegantă zonă a Lisabonei flancată de o telegondolă care parcurge o parte a malul râului Tajo oferind turiștilor o spendidă priveliște.

         In prima zi petrecută la Lisabona am respirat aerul oceanic din port cu vizitarea Torre de Belém (Turnul Belem) o construcție militară pentru supravegherea sosirilor din portul, Mosteiro dos Jerónimos (Mănăstirea Jerónimos), construită din dorința regelui Manuel absolut superbă și impresionantă, iar mai tărziu Monumentul Descoperirilor apoi ne-am relaxat gustând din celebra prăjitură Pasteis de Belem (prăjitură din Belem), reclama și brandul fiind mai importante decât gustul.

         Zilele următoare le-am dedicat plimbărilor prin cartierele portugheze Beixa, Rossio, Bairro Alto cu celebrul lift între cartire așezate pe colină, Alfama sau Belem fiecare cu particularitățile sale într-un decor ușor dezorganizat tipic popoarelor latine.

         Cafeaua la Lisabona este foarte ieftină și bună, oamenii sunt modești și calzi, iar diversitățile de pește și fructe de mare pregătite de localnici sunt foarte gustoase.

         Nu trebuie exclusă vizita la un Mall local vom avea surpriza să vedem prețuri inferioare pentru multe produse față de celelante țări europene.Cred că modestia este cuvântul care caracterizează cel mai bine acest minunat oraș turistic care tinde să renască către gloria pierdută de odinioară.

Costa de Caparica, plajă în bătaia vântului

După un zbor de 4 ore pe ruta București Lisabona, am reușit să aterizăm spectaculos, dar în siguranță pe aeroportul lusitan, după o zgâlțâială zdravănă datorată vântului puternic.Am plecat din București de la o temperatură de 38 de grade Celsius și am ajuns în stațiunea portugheză Costa de Caparica la o temperatură de 18 grade Celsius.

Pentru a ajunge la Costa de Caparica a trebuit să traversăm estuarul fluviului Tejo peste podul 25 Aprilie construit de portughezi în anul 1966 în timpul dictaturii militare a lui Salazar.Pentru foarte multi turiști reprezintă varianta europeană a celebrului pod Golden Gate din San Francisco. Asemănare este izbitoare, fiind construit de aceiași companie având o lungime de 2277 metri și este traversat de 6 benzi de circulație și 2 linii de  de tren.

Aerul rece oceanic de seară, vântul puternic și răcoros au fost doar primele surprize din Portugalia.Dimineața am constata că suntem pe una din cele mai mari plaje vizitate pănă acum cu o lungime de peste 20 de kilometrii și o lățime de peste 100 de metrii în perioada refluxului.

Am admirat în fiecare zi femomenul flux-reflux al oceanului, impresionant pentru un locuitor al muntelui.Mareele apar de cele mai multe ori de două ori pe zi, manifestându-se astfel prin flux şi reflux. Există mulţi alţi factori implicaţi în predicţia exactă a mareelor, căci în afară de mişcările Lunii şi Soarelui fenomenul este influențat și de declinația lunii.Pentru mine statul la plajă a fost o lecție de geografie practică.

Apa oceanului foarte rece, mult mai rece decât apa marilor a făcut pentru noi baia în ocean un sport extrem.Dar nu numai temperatura apei  ne deranja, chiar și valuri înalte de o putere surprinzătoare ne-au creeat o teamă de ocean.Doar surferii, perfect echipați cu costume de izopren, tăiau valurile cu eleganță și rafinament, valsând alene pe crestele valurilor.

Plaja curată, fără aglomerație, dar lupta permanentă cu văntul a creeat un disconfort evident, mai ales că de multe ori cearceaful pe care te așezai era acoperit de nisipul adus de vânt.Umbrelele de soare trebuiau serios ancorate în nisip pentru a ne feri de soarele arzător.La soare era prea cald, la umbră trebuia să îmbraci un tricou pentru a nu tremura.

Cazarea la Hotelul Capariaca nu a excelat nici la capitolul curățenie , nici la capitolul mâncare, hotel de patru stele ponosite (caracterizarea ghidului).Pentru o masă adevărată cu fructe de mare excelent pregătite, asortate cu un vin Matheus merită o incursine la restaurantul șefului de galerie al echipei de fotbal Benfica Lisabona, aflată chiar pe plaja de la Costa de Caparica.În concluzie Costa de Caparica este stațiunea perfectă pentru surferi (australienii ar fi încântați), nu pentru plajă sau baie în ocean.Cu toate surprizele neplăcute au fost multe alte lucruri interesante care au contribuit ca șederea noastră în stațiunea lusitană să se încadreze la genul de concediu reușită.