luni, 9 februarie 2026

La Maddalena, o incursiune în istoria Sardiniei

Pentru a ajunge sa vizitezi insula La Maddalena din arhipelagul Sardiniei trebuie sa ajungi la Palau de unde trebuie sa rezervi o ambarcațiune care sa te duca catre insula La Maddalena care face parte din impresionantul parc Național (Parco Nazionale dell’Arcipelago di La Maddalena), o zona protejată a Sardiniei populata cu o diversitate impresionantă, dar și cu plaje de o frumusețe remarcabilă. Așa am procedat și noi, numai ca am ales un pachet turistic care sa cuprinda și vizitarea unor plaje celebre din cuprinsul insulelor mai mici ca Santa Maria, Budelli sau Spargi. La întoarcere, după o croazieră cu peripeții, o mare foarte agitată și învolburată am acostat în linistitul port al insulei La Maddalena unde am descoperit liniștea unei după amieze sarde dintr-o minunată zi calduroasa de vară. 

Asezata în nord-estul Sardiniei, insula La Maddalena este vizitată de turiști din întreaga lume, pare că turismul a renăscut după închiderea bazei NATO în anul 2008, portul fiind loc de staționare al submarinelor militare cu propulsie nucleara. Caracterul militar al zonei a fost pun în evidenta încă din secolele trecute când insula a servit ca punct strategic militar de-a lungul secolelor datorită poziției sale, încă din antichitate, fenicienii, romanii sau sarazinii au navigat în acestea apele teritoriale ale insulei. În istoria insulei se menționează că tânărul locotenent Napoleon Bonaparte a suferit prima să înfrângere militară încercând să invadeze insula, fără ca aceasta infrangere sa afecteze geniul sau militar de mai târziu .Amiralul britanic Nelson a folosit arhipelagul drept cartier general pentru flota sa în timpul blocadei împotriva Franței. Nelson a descris portul drept „cel mai frumos din lume”, oare chiar așa sa fie? 

Cladirile administrative din La Maddalena din sec. XIX, în stil neoclasic italian sunt realizate la parter din piatră masivă, etaje superioare tencuite în tonuri calde, foarte tipic pentru oraș, obloane negre, ferestre simetrice, balcon central, elemente clasice ale clădirilor publice locale. Centrul orașului situat imediat în apropierea portului cu cladirile ingramadite pentru a conserva umbra în zilele călduroase de vară și pentru o protectie comuna la forța vânturilor care bat dinspre Marea Tireniana. 

În La Maddalena, pașii te poartă firesc spre inima orașului, într-o piațetă luminoasă unde timpul pare să curgă mai încet. Aici se ridică Chiesa di Santa Maria Maddalena, un reper nu doar arhitectural, ci și emoțional al insulei. Biserica a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, într-o perioadă în care La Maddalena începea să se contureze ca așezare stabilă, odată cu prezența marinarilor, pescarilor și a influenței Casei de Savoia. Ea a devenit rapid centrul spiritual al comunității, un loc unde se adunau familiile înainte de plecarea pe mare și unde se mulțumea pentru întoarcerile în siguranță. Și noi am mulțumit divinității după peripetiile indurate in scurta noastra escapada catre plajele din zona, cand o furtuna iscata din senin ne-a produs serioase emoții pe puntea vasului. 

Piața însorită din La Maddalena, dominată de un palmier matur cu frunze larg desfăcute, care oferă umbră naturală într-un spațiu deschis și aerisit. În jur, clădiri elegante în stil clasic italian, cu fațade deschise la culoare și obloane închise, conturează atmosferă mediteraneană. Oamenii stau relaxați pe bănci sau la umbră, turiști și localnici deopotrivă, iar felinarele stradale și cerul albastru invadat cu nori de vară completează senzația de vacanță calmă, trăită lent, specifică insulei,iar noi ne-am oprit inevitabil pentru a savura o excelentă inghetata pe care am primit-o după jumătate de ora de stat la coada. 

Portul din La Maddalena, unde casele pastelate cu obloane verzi și acoperișuri de teracotă se aliniază de-a lungul apei, reflectându-se ușor în luciul calm al mării. Ambarcațiuni mici și veliere sunt ancorate liniștit în față, iar cerul ușor înnorat adaugă un contrast subtil care scoate în evidență culorile orașului, creând o atmosferă autentic mediteraneană, calmă și primitoare. 

Vizita La Maddalena nu este doar un popas turistic oarecare, ci un moment de liniște și continuitate, o amintire că La Maddalena nu înseamnă doar plaje spectaculoase, ci și o comunitate cu rădăcini, credință și istorie. Cu siguranță că și acest loc face parte din complexul cultural european, slefuit de secole de frictiuni și momente de construcție fabuloase…


                          

Sardinia. Italia

                             


Sardinia, Italia

Sardinia,Italia

Sardinia,Italia

Sardinia,Italia

Sardinia,Italia


Sardinia,Italia

Sardinia,Italia

Sardia, Italia

Sardinia,Italia

Sardinia,Italia

Sardia, Italia

Sardinia, Italia

Sardinia,Italia




luni, 26 ianuarie 2026

Dubai, un oraș, doua perspective

Odată cu sosirea primăverii, încep și căldurile în zona Golfului, iar Dubaiul nu face excepție; temperaturile trec cu puțin peste 30 de grade Celsius, atmosfera pe parcursul zilei devine tot mai încinsă, iar soarele devine tot mai arzător la orele amiezii. 

O primă constatare față de vizitele anterioare este relaxarea tot mai profundă a autorităților față de regulile stricte din anii precedenți. Am sesizat chiar o invazie a turiștilor europeni în detrimentul celor arabi, dar și un aflux de turiști din țările post-sovietice. Fluxul enorm de turiști care pompează bani în bugetul local, asemeni sondelor de petrol, a dus la reguli mult mai lejere față de perioadele anterioare. Dovada că și aici lăcomia de bani duce la îndulcirea regulilor. În ciuda atmosferei relaxate din cluburi sau din restaurantele în care consumul de alcool este permis, pe străzi se aplică reguli stricte: nu aveți voie să fiți sub influența alcoolului în locuri publice sau să consumați la vedere băuturi alcoolice. 

La unele hoteluri se pot servi băuturi alcoolice, iar reorientarea turismului din Rusia către aceste zone a dus, probabil, către aceste decizii mult mai relaxate privitoare la consumul de alcool. Dubaiul din zona Dubai Marina este populat excesiv de către turiști ruși care s-au reorientat după blocarea accesului pe plajele europene. Chiar dacă nu pot plăti cu cardul, datorită sancțiunilor economice impuse regimului rus, cash-ul rusesc este la mare căutare. Din nou Europa pierde, iar Emiratele Arabe Unite câștigă pe toate planurile. Administratorii emiratelor au înțeles rapid că se poate câștiga enorm din pachetele turistice vândute către Rusia; nu degeaba au absolvit școli de business în Marea Britanie. 

Plajele în zona Dubai Marina sunt mult mai aglomerate față de anii anteriori. Nimeni nu strigă pe plajă să-ți vândă ceva, însă hoarde de indieni, pakistanezi, filipinezi sau bangladeșeni invadează plaja în grupuri... dar vin aici pentru a face o baie la cabinele cu dușuri. Probabil sunt grupurile de muncitori care au trudit la măreția Dubaiului și execută toate joburile din serviciile de care are nevoie această metropolă. În Dubai, populația băștinașă născută aici reprezintă doar 15% din totalul populației care locuiește în zonă. Doar cu ajutorul cifrelor putem înțelege fenomenul complex născut aici: o parte a rezidenților din Dubai este reprezentată de grupuri de specialiști cu o foarte bună situație financiară, dar majoritatea covârșitoare este reprezentată de muncitori prost plătiți din Pakistan, India, Sri Lanka, Bangladesh sau Filipine. Dubai este un amestec de naționalități din ce în ce mai greu de controlat. Viitorul metropolei va fi supus la grele încercări când avântul imobiliar din zonă se va tempera, iar nota de plată pentru construcțiile gigantice va trebui achitată. 

Pentru o masă elegantă și gustoasă în stil italian, se poate încerca restaurantul Papas din interiorul hotelului Intercontinental de pe malurile canalului din Dubai Marina, unde, chiar dacă prețul este un pic mai mare, se pot servi diverse sortimente de pizza și paste cu gusturi mai europene decât mâncărurile cu specific oriental predominante în zonă; aici se poate servi chiar și un pahar de vin într-o priveliște superbă, cu vedere către canalul ce traversează Dubai Marina. Uneori, mirosurile orientale de mâncare se amestecă cu fumul degajat din localurile în care se fumează narghilea. Față de vizitele trecute, mirosul de parfum s-a mai estompat, Dubaiul devenind tot mai accesibil turiștilor cu bugete mai reduse. Parcă și curățenia suferă puțin în comparație cu anii anteriori, deși autoritățile fac eforturi pentru menținerea ei. Este din ce în ce mai greu de ținut sub control totul din cauza afluxului imens de turiști și a comportamentului mai necivilizat al unor oameni. Acest lucru se datorează fluxului ridicat de turiști din toate zonele de pe Terra, care alimentează neîncetat bugetele de business din zonă. Parcă și avântul imobiliar s-a frânat, iar agențiile imobiliare din zonă caută cu disperare să atragă clienți pentru enormele complexe imobiliare. 

Ciocolata Dubai, devenită virală în ultima perioadă de timp, este prezentă în aproape toate magazinele, cu sortimente diverse la prețuri puțin cam exagerate, dar a creat un trend printre consumatorii de dulciuri care sunt ademeniți de cel mai popular drog al umanității: zahărul. Omniprezent într-o diversitate coloristică și în combinații foarte îmbietoare pentru dopamina umană. Aranjamentul fructelor și legumelor din supermarketurile din Emirat te îndeamnă să introduci produsele rapid în coș, chiar dacă ele sosesc aici de la mii de kilometri distanță. 

Seara, clădirile din Dubai reprezintă niște coloane scânteietoare pe un fundal somptuos, parcă atârnate de cerul întunecat în care imensa roată mișcătoare pulsează de lumină, trimițând semnale pentru a fi observată în turul lent de vizionare a măreției realizate pe malul mării, la marginea deșertului. 

În cursul zilei, pe podurile ce traversează canalul din Dubai Marina, mii de turiști se opresc pentru a imortaliza clipa pe fundalul zgârie-norilor și al canalului plin de ambarcațiuni care traversează continuu, spre deliciul și distracția turiștilor. Frumusețea pământească a Dubaiului amintește de marea metropolă americană New York, în varianta arabă modernă și validată de milioane de turiști. Doar sustenabilitatea zace sub semnul întrebării, pentru că nu știm încă cum va putea fi gestionată într-un viitor tot mai fierbinte, având în vedere că suportabilitatea temperaturii începe în noiembrie și se sfârșește la final de martie, iar primăvara devine o vară tot mai toridă. La căldurile insuportabile care sosesc odată cu venirea primăverii, Dubaiul mai are o mare problemă de rezolvat referitoare la gestionarea imenselor cantități de gunoi generate de impresionantele clădiri care doresc să sfideze natura. 

Oare a calculat cineva cât gunoi generează cea mai înaltă clădire din lume, cât timp necesită evacuarea deșeurilor menajere și câte mijloace de transport sunt necesare? Dubai este un oraș care trebuie vizitat din două perspective: una în timpul zilei, iar cea de-a doua trebuie explorată seara, când spectacolul de lumini al clădirilor creează o lume stelară.

Dubai noaptea

Dubai supermarket

Dubai supermarket

Dubai supermarket

Dubai supermarket

Dubai noaptea



Dubai noaptea

Dubai noaptea

Dubai noaptea

Dubai noaptea

Dubai noaptea

Dubai noaptea

Dubai ziua

Dubai ziua

Dubai noaptea

Dubai noaptea

Dubai noaptea

Dubai noaptea

Dubai noaptea

Dubai noaptea

Dubai noaptea





marți, 6 ianuarie 2026

Golful Aranci: mare, târg și dolce far niente

 

Ziua în care am ajuns la Golful Aranci nu a fost a de petrecut pe plaja. Contrar așteptărilor dimineața în care am ajuns la bijuteria discreta a Costei Smeralda din Sardinia, a fost o dimineață racoroasa in care vantul batea cu putere dinspre zona golfului. Nu era de plajă, dar era temperatura perfectă sa hoinarim pe malurile golfului. Norocul ne-a surâs pentru că zona era foarte animată fiind zi târg local.

Istoricul locurilor ne duce către antichitate cand navigatorii fenicieni, apoi mai tarziu romani acostau in golf datorita pozitiei de refugiu natural al zonei și apelor mai adanci ale golfului. Dezvoltarea modernă a zonei a luat avant abia în secolul IX când localitatea a devenit un nod logistic de aprovizionare al Sardiniei.

Golful Aranci este o localitate discreta turistica care funcționează ca un port important în care ancoreaza vasele private ale localnicilor, dar și feriboturi. Farmecul mediteranean al locului de cucerește de la primul pas făcut în zona când ceasul de pe colina îți amintește ca timpul este mereu în concurență cu tine și  nimic nu este nemuritor, totul se transforma sub puterea timpului.

Din zona golfului poți vizita plajele din jur cu nisip alb, fin, marea clocotind in culori de turcoaz si smarald.Golful reprezinta unul dintre cele mai bune locuri pentru observarea delfinilor, asta doar dacă închiriezi o barca de la un localnic care cunoaste foarte bine zona și te poate ghida către zonele dorite. Aventura pe mare poate fi periculoasă dacă nu ești însoțit de un cunoscător al mării pentru ca sunt zone în jurul insulei, unde curentii sunt foarte puternici. Noi am experimentat plimbarea pe mare pe pielea noastră!

Chiar dacă localitatea nu este foarte mare, piața organizată în centrul orașului și pe o parte din faleza a fost destul de bogată și cu o diversitate surprinzătoare atât în produse alimentare locale, cât și produse vestimentare sau obiecte de suveniruri diverse.Un fel de comerț local, dar cu trimitere și către turiștii care vizitează zona Golfului Aranci care se interesau cu succes și admirație de produsele traditionale sarde.

O plimbare plăcută și relaxantă prin zona Golfului Aranci a fost binevenita pentru completarea unei zile mai răcoroase atipică pentru luna iulie în Sardinia, dar târgul local pe care l-am vizitat a completat perfect imaginea unei locatii linistite din peisajul insular de pe Costa Smeralda.

 

Sardinia

Sardinia

Sardinia

Sardinia

Sardinia

Sardinia


Sardinia

Sardinia

Sardinia

Sardinia

Sardinia

 

Faceți căutări pe acest blog