După realizarea lucrărilor
de reabilitare a cetății Alba Iulia, orașul și-a reprimit istoria, parcă în mod
intenționat supusă uitării și începe să renască o zonă turistică de o
importanță sentimentală și istorică pentru poporul român.
Istoria acestor meleaguri
transilvane începe din perioada romană odată cu înfințarea de către împăratul roman Traian a
coloniei Apulum pe ruinele unei foste
așezări dacice.Cuceritorii romani atrași de bogățiile aurifere din zonă au creeat una din cele mai puternice colonii
romane de pe teritoriul Daciei , au înființat monetărie chiar la Apulum și odată cu intrarea Daciei sub stăpânirea romană, a început
să domnească aici un spirit nou de viaţă şi de progres impus evident de civilizația romană cuceritoare.
Importanța istorică a zonei a fost marcată de evenimentele
istorice petrecute aici începând cu 1599-1600, pentru
prima dată în istorie, Mihai Viteazu a unit toate teritoriile locuite de
români, proclamându-se ‚‚ Prinț al Țării Românești, al Transilvaniei și al întregii
Moldove’’, iar apoi mai târziu proclamarea unirii Ardealului cu patria mamă (la 1
Decembrie 1918), marea sărbătoare națională a Românilor.Trebuie menționat că
tot aici s-a petrecut încoronarea marelui rege Ferdinand I ca rege al tuturor
Românilor (în ziua de 15 Octombrie 1922).
Cetatea Alba Carolina a fost construită în perioada stăpânirii habsburgice în Transilvania între anii
1715-1738, fiind una din fortificațiile bastionare de primă importanță din Transilvania.
Cele două imperii care au
stăpânit vremelnic aceste meleaguri transilvane de importanță crucială pentru
istoria poporului român, nu au fost numai asupritoare, dar au avut și o
importantă latură civilizatoare pe care de multe ori ne ferim să o recunoaștem.
Pentru asumarea trecutului
nostru trebuie să menționăm că tot la Allba Iulia, este înmormântat Iancu de
Hunedoara, în Catedrala Sf. Mihail. iar pe piatra sa funerară stă înscris
"s-a stins lumina lumii"Personaj comun al istoriei româno-maghiare,
de numele lui se leagă modernizarea castelului Corvinilor(Huniazilor), unul din
cele mai frumoase castele medievale din Europa.
Am enumerat numai câteva
repere istorice care m-au determinat să vizitezte locuri, dar și dorința de a
cunoaște istoria acestui popor atât de frămîntat în propriile obsesii ăntr-o
istorie comună europeană.
Muzeul Unirii din Alba Iulia
este un popas obligatoriu pentru vizitatorii care ajung pe locurile simbolice
ale poporului român, iar vizita pe aceste meleaguri istorice poare însemna o
după-amiază plăcută și agreabilă care îmbină trecutul istoric cu agrementul la
una din terasele sau restaurantele din zonă.
Alba Iulia este fără îndoială un punct istoric
național, multietnic și cultural ce se înscrie pe harta turismului european, poate
de aceea afluxul tot mai mare de turiști europeni poposesc pe aceste locuri
sfinte ale poporului român.