Din cadrul lacurilor glaciare adăpostite în masivului Parâng , lacul Roșiile sau Tăul fără Fund este considerat lacul glaciar cu cea mai mare adâncime din Munții Parâng , ocupând un loc marginal în imensa căldare a Roșiilor.
Lacul Roșiile este înconjurat de grohotișuri desprinse din vârfurile ce străjuiesc lacurile din căldarea Roșiile (tot în apropiere este și lacul Mândra).Cel mai adânc lac din masivul Parâng se întinde pe o suprafață de 3,76 ha, este situat la o înălțime de 1980m , iar adâncimea maximă este di 17,6m.
În drumul către căldarea Roșiile între pădurile și golul alpin jnepenișul creează adevărate baraje naturale vegetale, dar aceasta nu reprezintă o barieră de netrecut pentru iubitorii de drumeții montane.
Căldarea Roșiile se pretează foarte bine și pentru tabără cu corturi, de aici se pot organiza mici trasee turistice zonale, dar mare atenție la prognoza meteo.Ploile în masivul Parâng vin foarte rapid și sunt destul de violente, iar ceața este un dușman al turiștilor.
Munții Parâng, prin peisajul său, prin frumusețea și diversitatea lacurilor sale, vegetație bogată, peisaj alpin sau pârtii de schi naturale sau amenajate reprezintă un imens potențial turistic din Carpații românești alături de Retezat, Bucegi, Făgăraș, dar din păcate neexploatat și foarte puțin promovat.
Decât să promovăm frunze, ca brand turistic inexistent, mai bine să promovăm instantanee realizate de adevărații iubitori de munte, pentru că o fotografiile realizate cu pasiune și profesionalism creează brandul turistic.
Praga, capitala
Cehiei poate fi vizitată în orice anotimp al anului, este la fel de primitoare,
atrăgătoare și misterioasă fie că vizitezi orașulde Paște, Crăciun, city break sau într-o
perioadă a anului anume stabilită.Este un oraș obișnuit cu turiștii de
pretutindeni, se spune că este cel mai frumos oraș european, supranumit și ’’
Orașul de aur’’.Pe malurile Vltavei întâlnești o lume aparte, care nu are nimic
în comun cu perioada comunistâ, dar este puternic ancorată în trecutul
medieval.La Praga nu s-au dărâmat biserici sau clădiri momumente istorice,
totul s-a conservat și restaurat, iar orașul are ceva din imperialismul Vienei,
grandoarea Romei sau eleganța Parisului.
Când am plecat la
Praga mi-am fixat o serie de obiective turistice de vizitat, dar planurile
meleau fost imposibil de pus în
practică în 2-3 zile, atunci nu am știut că voi reveni de mai multe ori..Praga
te îndeamnă să revii ori de câte ori ai posibilitatea, iar vizitarea în detaliu
necesită cel puțin 2 săptămâni, este un loc ăn care te simți în siguranță,
prețurile sunt decente dacă ocolești puțin locurile turistice din zona centrală
unde chelnerii sunt foarte obraznici.
În 1355, Carol a
fost încoronat la Roma
Împărat al Sfântului Imperiu Roman de Neam German.Praga a devenit capitala Sfântului Imperiu Roman, iar împăratul a
dorit ca orașul să devină cea mai frumoasă capitală europeană, și eu cred că
într-o foarte mare măsură a reușit și cu ajutorul poporului ceh care a
conservat într-un mod admirabil moștenirea primită spre păstrare.Eu cred că
această dorință a lui Carol a fost îndeplinită cu succes, Praga a devenit unul
din cele mai frumoase orașe europene, chiar și comunismul a fost decent nu a
stricat nimic din valoarea istorică a orașului.
Am plecat în
itinerariul turistic de la Castelul din Praga (Prazsky hrad), care reprezintă
cel mai impresionant complex medieval european având o suprafațâ de 7,28 de ha
cuprinzând și Catedrala Sfântul Vitus, Palatul Lobkowicz și biserica Sfântul
George, am coborât apoi pe podul Carol (Karluv Most, unul din cele mai
impresionante poduri medievale, construcția sa a început în 1357 și s-a
terminat prin sec XV-lea) și am admirat statuile care străjuiesc
podul.Hoinărindprin centrul
orașuluinu am ratat o vizită la Primaria și
Ceasul astronomic sau Centrul vechi (Staromestske namesti).Castelul
din Praga a fost construit din anul 880 de Printul Borivoj din Dinastia
Premyslid și este un complex format din mai multe palate și instituții
bisericești în diverse stiluri arhitecturale, sunt elemente
preluate din gotic,
renascentist, baroc, sau chiar influențe Art Nouveau.
La Turnul Jindrisska
care a fost construit intre anii 1472 - 1475, are 67,7 metri înalțime și se
poate urca pentru o fotografie panoramică, evident după o așteptare la coadă
consistentă, dar merită efortul.Poți admira orașul de la înălțime și poți
admira acoperișurile clădirilor perfect întreținute sau aglomerarea de străduțe
care îți oferă surprize la tot pasul.Găsești aici de la magazine mici de
jucării de lemn, sute de magazine de suveniruri, cafenele elegante,magazine de
ceramică de Boemia, restaurante pentru toate gusturile și evident trebuie să
faci un popas la una din nenumăratele berării prezente la tot pasul.
Am petrecut câteva
ore și în cartierul evreiesc, care reprezintă un reper în istoria orașului
Praga, comunitatea evreiască fiind foarte puternic ancorată în trecutul
praghez, dar în perioada comunistă o mare parte a evreilor au fost forțați să
părăsească orașul, dar au lăsat în urmă repere ale prezenței lor.
O
vizitâ la Praga nu se poate încheia, decât degustând calitatea berii cehești,
care este la un preț foarte accesibil sau lichiorul tradițional cehesc
Becherovka cu o aromă specifică și și un gust aparte.Dacă dorești o tărie,
Absintul este o alegere locală foarte apreciată, dar atenție la cantitate.
Pentru
deplasarea rapidă prin oraș am folosit foarte mult tramvaiul, mai puțin metroul
pentru că poți ajunge rapid în toate zonele din oraș, dar am folosit și metroul
trecând pe la celebra stație de metro Náměstí Miru din Praga, aceasta fiind
este cea mai adânca stație de metrou din Republica Ceha. Aceasta se afla la 53
de metri sub pământ.
La
Muzeul Național (Narodni Muzeum) din celebra piață Wenceslas am participat la
un concert de muzică simfonică pus în scenă de membrii unei orchestre din
capitala Cehiei, iar mai apoi am putut admira exponatele de istorie naturală,
artă, muzică și literatură.Evident că repertoriul orchestrei a conținut și
piese de Dvorak, dar ne-uu încântat și cu Anotimpurile de Vivaldi.
Nu
ar fi fost o vizită completă în Orașul Vechi dacă nu am fi trecut pe lăngă
statuia celebrului scriitor Fraz Kafka(există și un muzeu dedicat scriitorului)
a cărui operă literară a fost creeată și inspirată de pe aceste locuri, poate
Castelul și Procesul sunt cele mai semnificative opere în acest sens.
Am
trecutde nenumărate ori pe lăngă
celebra clădire Casa care dansează care esteo prezență modernă din Praga, dacă dorim să
comparăm acest obiectiv cu alte construcții medievale din orasul vechi, dar s-a
conturat și îmbinat perfect în peisajul capitalei pragheze.Praga este un oraș
plăcut în care revin cu mare plăcere, descoperind de fiecare dată farmecul
ascuns al unui burg european care se ascunde după grandoarea epocii medievale.
Evenimentul desfășurat odată cu celebrarea căsătoriei prințului Wiliam cu aleasa inimii sale , Kate , a adus din nou la lumină casele regale ale Europei , iar Marea Britanie a confirmat încă o dată că este adepta monarhiei constituționale.Despre organizare , ținute de gală , pălării , etichetă , comportament sau prezența capetelor încoronate ne-au vorbit toate televiziunile de știri.
Cred că este interesant de știut care sunt repezentanții caselor regale europene domnitoare , pentru aceasta mi-am propus să prezint o serie de linkuri de site-uri care ne introduc într-o lume mai puțin cunoscută , adică vom naviga prin paginile site-urilor caselor regale ale Europei.
Desigur vom începe cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord , unde dinastia conducătoare este Casa de Windsor din anul 1917 când din cauza evenimentelor din primul război mondial și a puternicelor sentimente anti-germane și-a schimbat denumirea din Casa de Saxa -Cobur-Gotha în Casa de Windsor , fiind condusă din regina Elisabeta a II-a din 1952.Totul despre regalitatea britanică la linkul: http://www.royal.gov.uk/ .
O altă țară guvernată de o casă regală este Danemarca condusă de Margareta a II-a repezentantă a Casei de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg , iar toate informațiile se pot găsi la linkul: http://kongehuset.dk/publish.php?dogtag=k_en_fam .
Din grupul țărilor nordice cu o monarhie constituțională este și Norvegia condusă de regele Harald al V-lea din Casa de Glücksburg , pagina lor de web oficială este la linkul:
Suedia face și ea parte din grupul țărilor monarhice ale Europei reprezentată de Carl Gustaf XVI aparținând Casei de Bernadotte fiind rege din 1973 având funcție simbolicâ în stat , pagina sa de web fiind prezentă la linkul :
După dictatura franchistă din Spania , în anul 1975 regele Juan Carlos I , repezentant al Casei de Bourbon , a urcat pe tronul Regatului spaniol , surprinzător fiind sprijinit chiar de reprezentanții stângii din arealul politicii spaniole.Pagina cu descrierea și amănunte despre viața reprezentanților Casei Regale spaniole la linkul :
Casa de Orange-Nassau este prezentă pe tronul Țărilor de Jos (Netherland) , din anul 1980 prin persoana reginei Beatrix a Țărilor de Jos , fiind o activistă foarte puternică pentru unificarea Europei și este menbră de onoare a Clubului de la Roma.Pagina sa oficială o găsim urmând linkul :
Anul 2005 este anul încoronării prințului Albert II în fruntea principatului Monaco , el fiind fiul celebrei Grace Kelly , dar aparținând de Casa Grimaldi , iar un punct de documentare foarte important despre viața și activitatea sa este ilustrat chiar pe pagina oficială:
Regatul Belgiei este condus din 1993 de Albert II devenit rege după moarte fratelui său , acceptând mai greu tronul nefiind un admirator al recepțiilor oficial , el fiind pasionat de motociclism.Despre familia regală belgiană putem afla mai multe la linkul:
Mai sunt de remarcat două țărișoare din grupul statelor cu dinastii domnitoare din Europa : ducatul de Luxemburg și principatul Liechtenstein .
Acest grup de state reprezintă tot atâtea posibile destinații pentru turiștii doritori să îmbine trecutul medieval european cu modernitatea țărilor mai sus enumerate.