luni, 1 septembrie 2014

Bucovina,o fila din istoria Moldovei



Am poposit pe meleagurile moldovene după ce am străbătul Transilvania trecând prin judetele Hunedoara,  Cluj și Bistrița, traversând celebrul pas Tihuța, un drum superb(nerecomandat tirurilor pe perioada de iarnă), care ne-a introdus în ținutul bucovinean.Spre surprinderea mea am dat de un peisaj miraculos, trecătoarea care face legătura între Transilvania si Bucovina fiind străjuită de o parte și alta a drumului de o pădure deasă, parcă desprinsă din poveștile bunicii.Acest peisaj mirific a devenit popular din momentul în care am pășit pe teritoriu Bucovinei
Această provincie din nord-estul României este poate cea mai renumită zonă turistică din Moldova străbună, aici se află cele mai grăitoare dovezi din istoria medievală a poporului român.Toate aceste exemple de ortodoxie sunt puse în evidență de lăcașele monahale construite aici în secolele al XV-lea si al XVI-lea, sub domnia lui Stefan cel Mare (1457-1504).
Chiar dacă, și aici, industria românească aproape că nu mai există am întâlnit oameni aprigi, inimoși și gospodari.Puzderia de case construite, mai toate cu etaj, cu curti ordonate și îngrijite, multitudinea de pensiuni apărute după 1989 ne arată că turismul poate fi o șansă pentru singura provincie modovenească care s-a aflat sub administrație austro-ungară mult după gloriosa epocă din perioada domniei lui Ștefan cel Mare.
Cartierul general pentru vizitarea mănăstirilor moldovenești l-am stabilit la Gira Humorului de unde am plecat către mănăstirile Humor și Voroneț, apoi mai departe către Moldovița și Sucevița , iar la finalul periplului monahal ne-am recules la Putna unde se odihnește pe veci, Ștefan cel Mare,cel mai important domn moldovean.
Mănăstirea Humor (denumită uneori și Mănăstirea Humorului) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Humor de către marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an pe 15 august) și Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie)
Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț astăzi cartier al orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.Este cea mai celebră mănăstire bucovineană și pentru celebra frescă exterioară care conține  o nuanță a culorii albastre specifică  numită albastru de Voroneț.Această culoare se pare că a fost produsă după o  rețetă secretă având la bază un mineral mineralul azurit. Importanța acestei culori rezidă și în faptul că are o rezistență deosebită la influențele meteorolgice care distrug, în timp, fresca.Acest lucru se observă pe partea nordică și nor-estică a peretelui exterior unde fresca mai pastrează doar o culoare de albastru..
Mănăstiriea Moldovița fost construită în voievodul Petru Rareș, iubitor de artă și continuator al tradiției moștenite de la tatăl său , Ștefan cel Mare, a ales locul bisericii mai la șes de cea ctitorită de Alexandru cel Bun și a construit actuala biserică a Moldoviței în anul 1532, închinând-o aceluiași hram „Buna Vestire”, împrejmuind Biserica Moldovița cu ziduri și turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortărețe.
Mănăstirea Sucevița este situată la 18 km de Rădăuți,ctitorie comună a familiilor Movileștilor (mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai Moldovei).După venirea pe tronul Moldovei, in anul 1595, Ieremia Movilă adaugă bisericii doua pridvorase, amplasate la intrare, zidurile și turnurile din incinta, care conferă mănăstirii aspect de cetate medievală, fiind închinată hramului învierea Domnului.Este după părerea mea cea mai impresionantă și mai frumoasă mănăstire din Bucovina.
         Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești., fiind amplasată la 33 kilometri de orașul Rădăuți, foarte aproape de granița de nord a țării. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” de către Mihai Eminescu. Potrivit vechilor cronici moldovenești, zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Sfințirea sa a avut loc la 3 septembrie 1469, turnul de la intrare și fortificațiile au fost terminate în 1481.A suferit mai multe modificări în decursul istoriei fiind devastată de mai multe ori, apoi restaurată.Putna este cea mai importantă mănăstire românească, aici fiind înmormântat domnitorul Ștefan cel Mare.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog